Produse locale25 august 2019

Găluște de mămăligă umplute cu ciuperci – rețetă tradițională din frumoasa Bucovină

Un preparat tradițional, mai puțin cunoscut decât bulzul de la stână, dar la fel de delicios și special, cunoscut în toatele casele din Bucovina. O rețetă fantastică, mai ales pentru iubitorii de mămăligă

Găluște de mămăligă umplute cu ciuperci – rețetă tradițională din Bucovina

Găluște de mămăligă umplute cu ciuperci – rețetă tradițională din Bucovina

Se spune că nu este gospodărie în Bucovina, care să nu fi făcut duminica o astfel de mâncare sărbătorească, gustoasă și sănătoasă, mai ales că acolo, se folosesc de regulă, ciuperci luate direct din pădure. Preparare se face pe etape și începe cu mămăliga, baza care va acoperi umplutura.  

Mămăliga - se pun 2 l de apă la fiert, se adaugă sare, iar când apa dă în clocot se adaugă 9 cești de mălai, în ploaie, ca să nu facă cocoloașe și se lasă la fiert la foc potrivit, timp de ½ h. Se adaugă 100 g de unt și 200 g de caș ras și se amestecă bine, până se încorporează tot mălaiul, iar făcălețul (sucitorul/telul) rămâne curat. Se răstoarnă mămăliga și se acoperă cu un șervet de bumbac.  

Umplutura - ingrediente: 500 g ciuperci,1 ceapă,1 păhărel de vin alb,1 lingură de smântână, sare, piper, cimbru și1 lingură de unt. Se încinge untul într-o tigaie, se adaugă ceapa tocată, se lasă puțin la înmuiat, se adaugă ciupercile tăiate, vinul, smântâna, sarea și piperul și se lasă pe foc la scăzut, amestecând pentru a nu se prinde, până conținutul se îngroașă.  Pentru cine dorește, în umplutură se poate adăuga șunculiță sau kaizer.  

Pregătirea găluștilor -  se ia mămăligă cu o lingură și se frământă ca pe un aluat, se face un lăcaș cu ajutorul lingurii, se pune din umplutura pregătită deja, se acoperă cu o altă bucată de mămăligă frământată și se rotunjește în mână. Găluștile astfel făcute, se ung cu unt.  

Prăjirea găluștilor - se amestecă 50 ml de lapte cu 2 linguri de mălai și cu două gălbenușuri de ou, bătute. Se tăvălesc găluștile prin compoziția obținută, după care se prăjesc în unt încins, sau se bagă la cuptor.

Se servesc fierbinți, cu smântână sau brânză presărată deasupra, iar iubitorii de vin pot acompania masa, cu un pahar de vin alb.  Sunt grozave!  

Surse și foto:

www.bucataria-lui-radu.ro

www.divainbucatarie.ro

 

Elena Radu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română