Afaceri06 septembrie 2019

Vascar – un brand regional cu aspirații din ce în ce mai mari

Producătorul de carne Vasluian anticipează o creștere a cifrei de afaceri cu 14% pentru 2018

Vascar

Vascar

Vascar este o companie de tradiție în regiunea Moldovei, înființată în anul 1984 și specializată pe producția de carne și conserve. Ca orice entitate creată în perioada comunistă, compania a aparținut statului, trecând printr-un lung șir de procese transformative până să devină un actor economic modern. Odată cu prăbușirea comunismului, producătorul a devenit societate pe acțiuni, cu capital majoritar de stat, pentru ca abia în anul 2000 societatea să fie privatizată și să demareze programe de investiții solide.

Fiecare dintre aceste transformări și-a pus amprenta pe bunul mers al companiei, care nu și-a depășit statutul de producător regional în aproape toată existența sa. O scurtă privire de ansamblu asupra companiei certifică acest lucru: Vascar are peste 300 de angajaţi, o fabrică de procesare la Vaslui şi 20 de magazine proprii în regiunea Moldovei, fiind unul dintre principalii angajatori din respectiva zonă.

În pofida acestui profil profund regional, povestea este indubitabil una de succes, însă deținătorii Vascar au înțeles că se poate și mai mult. Astfel, compania a făcut pasul decisiv spre piața națională, în anul 2016, atunci când a semnat noi parteneriate pentru a-și extinde distribuția atât în capitală cât și în restul țării, formulând de asemenea și o campanie națională de comunicare în acest sens.

Rezultatele s-au simțit imediat, 2017 fiind un an cu o creștere de 10% față de 2016 și o cifră de afaceri de 16 milioane de Euro. Acest lucru a ajutat la lansarea a șapte game de produse noi la finele lui 2017 prin intermediul cărora compania speră ca în 2018 să înregistreze o creștere a cifrei de afaceri cu 14%.  

Surse:

http://www.vascar.ro/companie/

http://www.zf.ro/companii/producatorul-de-preparate-din-carne-vascar-tinteste-o-crestere-a-cifrei-de-afaceri-de-14-pentru-anul-2018-17099512   

Clauidiu Bolcu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română