Pe site-ul Patrimoniului Mondial Unesco, doina este prezentată într-un filmuleț de circa treisprezece minute. Discuția despre această parte a tradiției populare românești este însă mult mai amplă, iar să explici în cuvinte ce este doina înseamnă adesea a minimaliza mult din ceea ce exprimă ea.
În primul rând, doina este un cântec tradițional românesc. Ea are diferite nume, în funcție de regiune: cântec, doină, horă etc. Este un cântec liric, solemn și improvizat spontan, despre teme profunde ale firii umane: bucurie, tristețe, dor, dragoste, singurătate, război, trecerea timpului și îmbătrânirea.
În patrimoniul folcloric, ea corespunde trăsăturile elegiei din literatura cultă.[1] Ca orice produs folcloric, doina are un caracter oral, ea fiind transmisă prin viu grai din generație în generație. Are autor anonim, iar fiecare performer îmbunătățește textele, adaugă și schimbă câte ceva la versuri.
Pentru că se îmbină cu muzica, doina are și un caracter sincretic. Intensificarea lirismului și a autobiografiei în doină se face prin versuri la persoana întâi, iar unele variante se apropie de blestemul erotic.[2] Doina poate fi cântată în aproape orice loc, de către o singură persoană și poate avea sau nu acompaniament muzical.
Pentru că este un cântec profund, pentru reușita transmiterii mesajului său, este important ca interpretul să fie talentat și să poată cuceri ascultătorul. În funcție de regiunea din care provine, doinele au particularități locale: în Maramureș se practică doinitul ,,cu noduri”, în zona Olteniei „hăulitul”, „oftatul” în Bucureștilor.[3]
Atunci când nu este cântată spontan, doina se transmite mai ales în varianta sa de spectacol, caracteristică pentru mass-media. În lumea interpreților de muzică tradițională, este unul dintre cele mai dificile teste.
Doine de ascultat: http://www.unesco.org/culture/ich/RL/00192
Bibliografie
Ioan, Viorel Boldureanu, Folcloristică și etnologie, Timisoara, Editura Mirton, 2003
http://www.unesco.org/culture/ich/RL/00192
Foto: www.unesco.org
________________________________________________________________
[1] Ioan, Viorel Boldureanu, Folcloristică și etnologie, Timisoara, Editura Mirton, 2003, p. 153.
[2] Ibidem.
[3] Ibidem.
E.P.
International editions: