Afaceri08 septembrie 2020

Narcoffee Roasters – un altfel de cafea pentru un altfel de public

Narcoffee Roasters este un lanț de cafenele care pune accentul pe originile și calitatea cafelei, oferind o alternativă selectă și exotică în ceea ce privește modul de consumare a cafelei în România

Narcoffee Roasters

Narcoffee Roasters

Cafeaua este un produs extrem de apreciat în România, însă marea majoritate a celor care o consumă nu au o cultură a cafelei bine dezvoltată. Ea servește în principal ca energizant, fiind pe undeva și un obicei de care mulți nu pot să se lase. În aceste condiții, gustul, aroma, originea sau modul de preparare devin elemente secundare, pe alocuri insignifiante.

Totuși, există persone, mai ales în rândul adulților tineri (20-45 de ani) care sunt din ce în ce mai interesați de produsele pe care le consumă, de originea lor, de grija cu care se cultivă și/sau prepară și chiar de modul ele ajung în România și implicit în farfuria sau paharul lor. Automat, pe fondul acestui awareness, s-a simțit în ultimii ani o creștere a connaiseur-ilor în ceea ce privește anumite produse: dulcuri, brânzeturi, carne, bere, vin sau cafea.

Astfel, odată cu dezvoltarea acestui gen de consumatori au apărut și locațiille de specialitate precum magazinele de delicatețuri, cramele, berăriile artizanale sau coffee shop-urile. În materie de cafea, Narcoffee Roasters propune un concept inedit care reunește întreaga complexitate a cafelei într-un singur preparat. Clienții află totul despre cafeaua pe care o aleg, de la țara din care provine (iar selecțiile sunt extreme de exotice), la ferma autorizată care o procesează, la urmărirea traseului cafelei până în România, la modul de preparare și, în fine, la combinarea aromelor și tipurilor de cafea într-un mod inedit.            

Personalul care activează în cafenelele lanțului și care participă direct la prelucrarea cafelei și transpunerea ei în ceașca clientului este unul de specialitate, cu premii și atestate în domeniul prăjirii și preparării respectivului produs. Astfel, conceptual nu avea cum să dea greș, Narcoffee Roasters înregistrând în anul 2017 o cifră de afaceri de aproximativ 650 000 de Euro. Ascensiunea continua însă, dezvoltatorii conceptului plănuind deschiderea a 15 francize în următorii 3 ani, și asta după ce brandul, pornit de la Cluj, a pătruns ușor pe piața din București, având de asemenea o franciză deschisă și la Praga.  

Surse: https://narcoffee.com/#modern-organic-thai 

Claudiu Bolcu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română