Potrivit legendei, mucenicii au fost soldați romani, care credeau cu tărie în Hristos. În timpul împăratului Lichinie, în Armenia, mai exact în cetatea Sevastia, acolo unde stăpânea un anume Agricolae, ei au fost legați, datorită credinței lor, și aruncați aruncat într-un lac înghețat, cu scopul evident de a-i pierde. Pe cer ar fi apărut, însă, Soarele, care a topit gheața, a încălzit apa și astfel mucenicii întru Hristos ar fi fost salvați. Mânioși, torționarii i-au tras la mal și le-au zdrobit gleznele cu ciocanele.
De aici datează obiceiul ca oamenii să bea patruzeci de pahare de vin (sau să le ofere ca pomană), de aici și denumirea colăceilor, unși cu miere și nucă, de ”mucenici” (și care trebuiau, firește, consumați tot în număr de patruzeci), etc.
De fapt avem de a face, o dată în plus, cu suprapunerea de credințe, tradiții, obiceiuri și ritualuri. Anul Nou Agricol nu putea fi marcat altfel, în arhaicitate, decât printr-o serie de manifestări ce țin de rit, de refacerea legăturilor cu sufletele celor morți, de invocarea spiritelor acestora etc., etc.:
”În calendarul ortodox ziua de 9 martie marchează o sărbătoare însemnată, ziua celor patruzeci de sfinți mucenici, o zi a ofrandelor alimentare specifice, în care consumul ritual putea influența starea de sănătate și puterea de muncă a oamenilor în anul agricol care vine (în această zi se desfășura ieșirea oficială cu plugul la arat). Colăceii făcuți în formă de păsări, albine sau oameni atestă sincretismul practicii, care marchează astfel suprapunerea mai multor ceremonii: întâmpinarea primăverii și a păsărilor care se întorc la cuiburile lor, sărbătoare a albinelor, ce marca deschiderea anului apicol, dar și o sărbătoare a morților, a pomenirii celor uitați (de aici poate și marele consum de alimente rituale: patruzeci de pahare de vin, patruzeci de colaci, patruzeci de pești etc.).”[1]
De asemenea, o serie de activități specifice calendarului agricol (aprinderea gunoaielor vegetale din grădini și de pe țarină, pregătirea terenului pentru arat etc. sunt interpretate ritual, fiind ”ținta” unor ritualuri agrare specifice. Totodată, este sigur că ne aflăm în fața unor manifestări ancestrale ale celebrării Anului Nou pe rit vechi, deoarece nu lipsesc, o dată mai mult, previziunile de natură meteorologică:
”Aprinderea focurilor în curți, arderea gunoaielor (pentru a se dezgheța pământul, dar și pentru a proteja gospodăria prin intermediul focului și al fumului special) și bătutul cu botele în pământ pentru a chema primăvara sunt câteva dintre actele rituale necesare invocării primăverii. În acest sens trebuie înțeleasă și citirea semnelor primăverii, după care se puteau face previziuni meteorologice prețioase”.[2]
Surse:
[1] Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului Român, București, Editura Paideia, p. 141
[2] Ibidem
Gheorghe Sechesan
International editions: