În apropierea Castelului de Vânătoare din Ibănești, într-o mică poiană înconjurată de brazi înalți, se află Mănăstirea Lăpușna, a cărei mică biserică de lemn, datată din 1779, a fost declarată monument istoric. Este o adevărată capodoperă, realizată din lemn de stejar și molid. Pictura murală semnată de Toader Popovici, realizată într-un stil popular-naiv, s-a păstrat intactă, la fel și icoanele, stranele și candelabrele din secolul al XVIII-lea.
Înainte de a ajunge la Castelul de Vânătoare, puteți admira, pe Valea Gurghiului, pe lângă peisajele fabuloase, Cetatea Gurghiului și Castelul Medieval Bornemisza.
Cetatea Gurghiului a fost construită pe ruinele unui castru roman și datează din Evul Mediu. Aici au locuit mai mulți principi ai Transilvaniei. Din ruinele acestei cetăți, distruse în 1708 de către Casa Regală a Habsburgilor, a fost construit Castelul Medieval Bornemisza (datat 1733). Castelul, ridicat în stil baroc cu elemente renascentiste, a aparținut mai multor familii nobiliare – Rákóczi, Teleki și Bornemisza. Din 1881, a intrat în posesia Casa Regală a Habsburgilor, care l-a transformat într-un domeniu de vânătoare pentru Rudolf al Austriei. Pe domeniul castelului se află un arboretum ce include mai multe specii deosebite de arbori și plante.
Tot în apropierea castelului, la Fâncel, se află unul dintre cele mai valoroase fonduri de vânătoare din țară.
Munții Gurghiului, o atracție turistică demnă de admirat, adăpostesc o faună diversă, bogată în mistreți, cerbi, urși și râși. Odată ajunși în Valea Gurghiului, nu ezitați să includeți în itinerar și două biserici vechi: Biserica Reformată din Gurghiu (datată 1756) și Biserica Romano-Catolică „Sfântul Imre”.