Puncte de interes05 aprilie 2023

Satul Firijba din județul Vâlcea, unul dintre cele mai vechi sate din țară, atrage turiștii prin pitorescul, naturalețea și încărcătura sa ancestrală

Ascuns în mijloc de pădure, înconjurat de salcâmi și stejari seculari, satul își deapănă povestea ce vine dintr-un timp străvechi

Satul Firijba din județul Vâlcea

Satul Firijba din județul Vâlcea

Satul este atestat pe la 1850 (menționat într-un nomenclator al domnitorului Alexandru Cuza), dar adevărata sa vechime ajunge pînă în perioada dacică. În anul 1900 satul avea 150 de locuitori, astăzi, mai sunt 32 de case și 11 familii cu oameni bătrâni (de peste 80 de ani), care trăiesc aici senini, liniștiși și fericiți, păstrând cu sfințenie obiceiuri și tradiții străvechi.

O tradiție curioasă este aceea că, la moarte, fiecăruia i se face câte 3 cruci de lemn: una pentru mormânt, una se pune la o răscruce și una la fântâna din vatra satului.

Mulți turiști străini sunt atrași de frumusețea satului și a împrejurimilor, de simplitatea și curățenia vieții duse aici. Iarna, casuțele mici par desenate pe albul imaculat al zăpezii, primăvara se însuflețesc toate odată cu natura, iar verdele nu este întrerupt decât de culoarea drumului șerpuitor ce trece prin mijlocul satului. Vara, soarele binefăcător pătrunde printre crengile copacilor, iar toamna, atunci când vine, se așază molcomă și frumos colorată, peste sat.

O delegaţie, de la Catedra de Agroturism a Universităţii din Viena, a venit în România special pentru a vedea acest sat unic. Austriecii sunt interesați să investească aici, să facă un sat de vacanță, în care să recreeze atmosfera de acum 300 de ani, unde turiștii să vină să locuiască în casuțe de lemn tradiționale, să se gospodărească precum oamenii satului și să trăiască perioada vacanței ca un adevărat localnic. Casele existente vor fi protejate, recondiționate și vor alcătui un „muzeu al satului”.

Legenda satului spune că aici ar fi trăit bărbați înalți de peste doi metri, tăietori de lemne, care-și cărau buștenii cu spatele. Și-au ridicat colibe cu mâinile lor, la început printre copaci, trăind aproape izolați, acolo, în mijlocul pădurii, arareori coborând la lunca râului. Mai târziu au defrișat copaci și au creat o vatră a satului unde și-au construit căsuțe modeste, cu grădini pe care au început să le lucreze.

Numele satului vine de la faptul ca oamenii foloseau “firejuri” (fie­răstraie), pentru a tăia lemnul.  

Cele 70 de biserici de lemn ce se găsesc in județul Vălcea, au fost făcute din lemnul tăiat din Pădurea Firijba.

Surse și foto:

www.cunoastelumea.ro

www.ramnicuvalceaweek.ro

www.destinatii.eu

 

Elena Radu

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română