În Rezervația naturală Gura Dobrogei, așezată în estul satului Târguşor, se află două obiective turistice extrem de importante, atât din punct de vedere științific, cât și din punct de vedere istoric: Peștera La Adam și Peștera Gura Dobrogei.
Peștera La Adam se întinde pe o suprafață de 5 ha, iar intrarea se face ascendent, printr-un singur loc. Văzută din afară este atât de comună, că nici nu poți bănui ce bogății deține grota în interior.
Galeria principală, cu înălțimi impresionante ce ajung până la 15 metri, este alcătuită din numeroase meandre întortocheate. Existența unor hornuri cu ieșire la suprafață, o parte a galeriei primește lumina soarelui în timpul zilei, sub formă de fascicule ce mângăie pereții “tapetați” cu fosile. Alte două galerii se desprind din prima, dar din păcate sunt atât de joase că nu se poate merge decât târâș.
În urma cercetărilor, s-a constatat că fosilele aparțin unor ere geologice foarte îndepărtate, care ne pot duce cu gândul până la începuturile vieții pe Pământ. De aici și numele de botez pe care l-a primit peștera: “La Adam” – Adam, întâiul om al lumii pământene. S-au cercetat până acum 80 de fosile, considerate ca fiind din Jurasic și Cuaternar. Piesa de rezistență a peșterii, însă, este un molar identificat ca aparținând lui Homo Sapiens Fossilis, care și-a găsit sfârșitul în această grotă, acum mai bine de 120.000 de ani.
Un alt lucru interesant este dat de descoperirea a cinci piese de piatră cioplită care au aparținut unui altar închinat cultului lui Mithras, Zeul Luminii - o divinitate arhaică de origine persană, extrem de populară în perioada de apogeu a Imperiului Roman. Celebrat în general în subterane sau peşteri, Mithras era o divinitate venerată de soldaţi, care îl considerau ca fiind un zeu al sincerităţii şi al loialităţii. Peştera La Adam se află printre puținele locuri din țară care amintesc de acest misterios cult al lui Mithras.
Încărcătura spirituală a locului este amplificată și de faptul că, în apropierea grotei s-a descoperit vatra unei așezări ce s-a numit "Ester", denumire ce are legătură cu Vechiul Testament. Mergeți în Dobrogea, vizitați Rezervația naturală Gura Dobrogei și trăiți clipe impregnate de vremuri îndepărtate!
Surse:
http://www.povestilemariinegre.ro/targusor-in-pestera-la-adam-la-altarul-zeului-mithras/
https://romania-nestiuta.webnode.ro/news/misterele-dobrogei-iii-pestera-la-adam/