Ștefan Hrușcă este un cântăreț și compozitor român care a făcut carieră cântând colinde. El s-a îndrăgostit de cântecul tradițional românesc băiat fiind și, de îndată ce a învățat să cânte la chitară, a început să facă propriile interpretări ale acestuia. El are vocea unui înger ce poate topi inimile cele mai înghețate. Acesta este motivul pentru care a avut o cariera atât de lungă.
Era elev la liceu în orașul Sighetu-Marmației atunci când s-a îndrăgostit de muzica folk. Studia vioara, dar era dornic să învețe să cânte la chitară. Hrușcă își amintește cum îi vedea pe alți copii de la școală cântând melodii celebre la chitară și își dorea atât de mult să le poată cânta și el. Se strecura în cabinetul de limba română câteodată și fura chitara pentru a repeta pe ea.
A încercat să învețe singur să cânte, uitându-se la ceilalți. El imita poziția degetelor, pentru că nu întrebase pe nimeni care erau acordurile, și a făcut acest lucru aproximativ un an, după care a primit o chitară pe care să exerseze.
Prima înregistrare pe care a făcut-o a fost a colindei numite "Flori de măr", după care a început să pună pe muzică versurile unor poeți. A făcut câteva înregistrări cu colegi de-ai săi și prima sa apariție TV a avut loc în 1973.
Dar nu a devenit cunoscut decît după ce l-a întâlnit pe poetul Adrian Păunescu, care l-a introdus în grupul literar-artistic "Cenaclul Flacăra", în anul 1981. Atunci a renunțat la slujba de învățător pentru a deveni muzician.
Astăzi, el este unul dintre artiștii români cei mai iubiți, apreciat pentru dragostea sa față de cântecul tradițional și pentru caracterul său modest. Melodiile pentru care este cunoscut sunt "Flori de măr", "Rugă pentru părinți", "Afară ninge liniștit", "Aseară pe-nserate", "Cerul și Pământul", "Coborât-o, coborât" și multe altele.
Deși trăiește în Canada cu familia sa din 1991, vine în România în fiecare an pentru a susține concerte în sezonul sărbătorilor de iarnă.
Surse:
Ciobanu, Luminița și Anghel-Dobre, Carmen, „Ştefan Hruşcă, vocea cu har”, 21 August 2009, Locul de regăsire: jurnalul.ro/special-jurnalul/stefan-hrusca-vocea-cu-har-518484.html, Accesat: 13.12.2015.
Decu-Jerep, Simona, „Stefan Hrusca: Mi-am facut viata dupa cum mi-a dictat constiinta”, Curierul Național, Locul de regăsire: http://www.curierulnational.ro/Specializat/2005-12-03/Stefan+Hrusca%3A+Mi-am+facut+viata+dupa+cum+mi-a+dictat+constiinta, Accesat: 13.12.2015.




















