Mâncarea „slow food” din Transilvania

A mânca bine în tradiția românească înseamnă a mânca așa cum au mâncat strămoșii lor timp de secole, fără a schimba absolut nimic, iar acest lucru, în ochii altora, nu mai este ceva demodat, ci o bucătărie la modă și este numită „slow food”.

Gastronomia Transilvaniei a adunat de-a lungul istoriei diferite ingrediente și culturi care au contribuit la faima sa, nu doar o singură dată.

Timp de secole, dincolo de Carpați, românii, maghiarii, evreii, armenii, sașii și toate celelalte comunități etnice care au trăit acolo au reușit să-și îmbogățească reciproc cultura gastronomică, menținându-și în același timp identitatea în fața oalei.

Prima carte de bucate transilvăneană a fost scrisă în secolul al XVI-lea de un bucătar necunoscut și a fost intitulată „Szokacs tudomany”. A fost tradusă în limba engleză ca „Science of cookery, cookbook court of the Prince of Transylvania from the 16th century”. După ce a gătit pentru diferite personalități aparținând regalității și nobilimii acelor vremuri, bucătarul a scris o carte care conține peste 900 de rețete ce definesc măreția bucătăriei epocii.

Importanța cărții constă în moștenirea gastronomică a bucătăriei transilvănene, care evidențiază utilizarea sosurilor pe bază de făină și paprika, folosirea ierburilor aromatice precum feniculul, pătrunjelul, tarhonul, măghiranul, busuiocul sau supele care combină fructele cu carnea și așa mai departe.

Bucătăria Transilvaniei a ajuns să fie apreciată ca una dintre bucătăriile de elită, incluzând și preparate care purtau numele unor conducători români, denumiri utilizate până la începutul secolului al XX-lea.

Un lucru este evident: faimoasa bucătărie a Transilvaniei era o bucătărie a înaltei societăți, destinată conților, prinților și persoanelor cu statut social ridicat și nu era deloc o bucătărie pentru oamenii de rând.

Bibliografie: 

Valer Butură, Străvechi mărturii de civilizaţie românească, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989.