Tradiții02 mai 2024

Rețete tradiționale românești de Paști

Bucatele alese ale copilăriei

Drob de miel - rețete tradiționale românești

Drob de miel - rețete tradiționale românești

De obicei, masa de Paști este cea mai bogată din an. Ea este precedată de cel mai lung post și este praznicul celei mai mari sărbători creștine, Învierea Domnului.

Am auzit pe cineva afirmând că, în contextul penuriei și al sărăciei aproape generale, Paștele poate fi prăznuit și în cumpătare. Nimic mai fals. Căci tocmai acum bucatele trebuie să stea tot timpul pe masă, pentru a arăta și cinstea casei, dar și pentru a ”mulțumi” spiritele strămoșilor care, în viziune tradițională vin, acum, de Paști, la casa unde au trăit.

Există, firește, sute, poate mii de pagini cu rețete de bucate pentru Paști. Au apărut și cărți speciale în acest sens. Eu vă voi oferi, de această dată, câteva rețete ”inedite”, pe care mama ni le pregătea cu ocazia acestor sărbători și fără de care, pentru mine, nu este sărbătoare.

Miel cu drăgăvei (ştevie) (drăgăveiul este recunoscut ca fiind o plantă autohtonă): Se culege drăgăveiul, împreună cu o mână mare de măcriş. Se fierbe în apă clocotită cu sare. Se strecoară, şi se toacă mărunt. Mielul se frige separat, după cum urmează: îl punem la prăjit în ulei (untură) şi, atunci când deja s-a rumenit, călim usturoi (tocat mărunt) împreună cu carnea de miel. Când carnea s-a înmuiat, punem peste ea 3-4 linguri de făină, şi amestecăm cu puţin lapte, pentru a desface astfel  făina. Adăugăm drăgăveiul, şi lapte cât să iasă un sos de consistenţa smântânii. La sfârşit, se bat 2-3 ouă şi se amestecă în compoziţie.

De obicei, felul de mâncare următor este considerat a fi unul ”nedemn”, unul pe care l-ar consuma doar cei săraci, cei necuprinși, aceia care nu își pot permite mai mult (mațe-fripte). În trecut, însă, era considerată o mâncare rituală, iar drobul, de pildă (chintesență a interiorului animalelor, căci cuprinde toate organele vitale) nu se făcea decât din mațe de miel.

Zeamă de maţe: se curăţă maţele (cel mai potrivit procedeu este atunci când se pun în apă rece, cu o mână de var; se lasă să stea o jumătate de oră). După ce se clătesc foarte bine, în mai multe ape, se pun la fiert, în puţină apă. Se strecoară, şi se toacă (bucăţi mici). După ce s-au tocat, se pune peste ele puţină ceapă călită, se călesc şi ele, împreună cu ceapa și se pune din nou apă peste. Se adaugă apoi zarzavat (pătrunjel, păstârnac, morcov – tăiat) şi cartofi, tăiaţi în patru. Se condimentează cu boia, sare, piper şi leuştean (acest fel de mâncare se face în ziua în care se taie mielul).

Dacă optăm pentru varianta de drob, la ingredientele de mai sus se adaugă ou, pentru a lega compoziția, aceasta învelindu-se în prapurele mielului. Se dă la cuptor. Poftă bună!

Gheorghe Sechesan

AEROPORTURI


CONSULATE GENERALE


NUMERE DE TELEFOANE UTILE

  • 112 - Apeluri de urgenta (Nr. unic de urgenta)
  • 118932 - Informatii numere de telefon
  • 1958 - Ora exacta
  • 0256-437973 - Centrul de Informare Turistica Timisoara
  • 0256-493806 - Informatii CFR
  • 0256-493471 - Autogara Autotim Timisoara
  • 0256-493639 - Aeroportul International Timisoara
  • 0256-220835 - Oficiul Registrul Comertului
  • 0256-408300 - Primaria Timisoara
  • 0256-493694 - Consiliul Judeţean Timis
  • 0256-493393 - Timpark ( N. Titulescu 10- ADP)
  • 0256-402703 - Politia rutiera
  • 0256-246112 - Politia locală

TAXI

  • Radio Taxi - 0256-940
  • Euro Taxi - 0256-941
  • Pro Taxi - 0256-942
  • Fan Taxi - 0256-944
  • Tudo Taxi - 0256-945
  • Autogen Taxi - 0256-988

ÎNCHIRIERI AUTO

International editions:   English | Italiano | Română