Instituită în 1994 de UNESCO, această zi marchează adoptarea, în 1966, a Recomandării ILO/UNESCO privind statutul profesorilor. În 2026, aniversarea capătă o semnificație aparte, deoarece se împlinesc 60 de ani de la adoptarea acestui document internațional.
În România, istoria educației este strâns legată de numele unor dascăli și cărturari care au înțeles că dezvoltarea unei societăți începe în școală. Unii au creat instituții, alții au modernizat metodele de predare, au introdus noi discipline sau au contribuit la formarea unei culturi naționale. Printre aceste personalități se află Gheorghe Lazăr, Spiru Haret și Onisifor Ghibu, ale căror activități au lăsat urme importante în istoria învățământului românesc.
Gheorghe Lazăr și începuturile învățământului superior în limba română
Unul dintre cele mai importante nume din istoria școlii românești este Gheorghe Lazăr, cărturar, pedagog, teolog și inginer originar din Avrig, în județul Sibiu. Format în spațiul transilvănean și cu studii la Viena, Lazăr a ajuns la București în 1816, unde avea să își concentreze activitatea asupra dezvoltării unui învățământ modern în limba română.
Momentul decisiv a venit în 1818, când au început cursurile Școlii Academicești pentru Științele Filosoficești și Matematicești de la Sfântul Sava. Instituția este considerată prima școală superioară românească în care disciplinele de nivel avansat erau predate în limba română. Programul cuprindea, printre altele, aritmetică, geometrie, trigonometrie, algebră, geografie, filosofie și inginerie.
Importanța proiectului lui Lazăr nu s-a limitat însă la înființarea unei școli. Prin manualele și activitatea sa didactică, el a contribuit și la dezvoltarea terminologiei științifice și tehnice în limba română. Numeroși termeni matematici utilizați și astăzi au intrat în circuitul educațional românesc în această perioadă.
Școala de la Sfântul Sava a devenit rapid un important centru de cultură românească, iar printre primii săi elevi s-au numărat personalități precum Petrache Poenaru, Simion Marcovici și Teodor Paladi.
Spiru Haret și modernizarea sistemului de educație
Un alt nume fundamental pentru istoria educației românești este Spiru Haret, matematician, profesor și om de știință care a ocupat de mai multe ori funcția de ministru al Instrucțiunii Publice. Activitatea sa este asociată cu o amplă perioadă de modernizare a sistemului de învățământ românesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.
În această perioadă, școala românească a început să fie privită tot mai mult ca un instrument de dezvoltare socială și economică. Reformele asociate lui Spiru Haret au urmărit organizarea mai eficientă a învățământului, dezvoltarea școlilor și consolidarea rolului profesorilor și al educației în societate.
Numele lui Spiru Haret a rămas legat de numeroase instituții de învățământ din România, de la școli și licee până la instituții universitare, devenind unul dintre cele mai cunoscute nume ale istoriei educației românești.
Onisifor Ghibu și școala românească din Transilvania
Pentru istoria educației din Transilvania, numele lui Onisifor Ghibu ocupă un loc aparte. Pedagog, profesor și publicist, Ghibu a susținut dezvoltarea învățământului românesc și a avut un rol important în organizarea educației românești în perioada de după 1918.
Povestea sa se leagă astfel de transformările prin care a trecut școala românească în Transilvania și de eforturile de organizare a unui sistem educațional modern, capabil să răspundă noilor realități ale României de după Marea Unire.
De la dascălul de sat la profesorul universitar, școala românească s-a construit prin contribuția a numeroase generații de educatori. Istoria acestor oameni este, în același timp, istoria unor instituții care au devenit repere culturale și academice.
Școlile care au făcut istorie
Unele dintre cele mai importante instituții de învățământ din România își au originile în proiectele educaționale ale secolelor XIX și XX. Școala de la Sfântul Sava, de exemplu, a reprezentat un moment fundamental pentru afirmarea învățământului superior în limba română. Din această tradiție avea să se dezvolte, în timp, una dintre marile instituții universitare ale țării.
Pentru Transilvania, școlile confesionale și instituțiile de învățământ create și dezvoltate în secolele XIX și începutul secolului XX au avut, la rândul lor, un rol important în păstrarea limbii și culturii românești și în formarea unor generații de intelectuali.
Astăzi, clădirile istorice ale unor școli, licee și universități fac parte din patrimoniul cultural al orașelor românești. Ele sunt mai mult decât simple spații de educație: sunt locuri în care s-au format scriitori, oameni de știință, artiști, medici, ingineri și personalități care au contribuit la transformarea societății.
Ziua Mondială a Profesorilor este, astfel, și o ocazie de a privi înapoi la această istorie. În 2026, UNESCO pune accentul pe protejarea și consolidarea statutului profesiei didactice, într-un moment în care educația se confruntă cu schimbări importante, de la dezvoltarea tehnologiilor digitale până la nevoia de incluziune și adaptare la noile realități sociale.
De la Gheorghe Lazăr, care a susținut în urmă cu peste două secole necesitatea unei școli superioare în limba română, până la profesorii de astăzi, rolul dascălului rămâne legat de aceeași idee fundamentală: educația nu transmite doar informații, ci contribuie la formarea unei societăți și la păstrarea unei culturi.
5 octombrie devine astfel nu doar o zi dedicată profesorilor din prezent, ci și un moment pentru a redescoperi oamenii și școlile care au contribuit la construirea României moderne.
International editions: